20.11.2020

Începând cu 19 noiembrie 2020, Agenția Națională a Arhivelor, în calitate de partener al expoziției „Conservatorul de Stat din Chişinău: 1940-1963”, va avea expuse la Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău documente istorice și fotografii ce reflectă diferite etape de dezvoltare ale Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din perioada anilor 1940-1963.
Evenimentul este prilejuit de a 80-a Aniversare a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.
Potrivit organizatorilor expoziția omagiază personalităţile care au contribuit la dezvoltarea instituţiei şi a culturii naţionale. Documentele istorice de arhivă sunt expuse în premieră şi reprezintă o primă etapă de valorificare şi promovare a istoriei AMTAP.
Expoziția poate fi vizitată până la 12 decembrie 2020.
Totodată, menționăm că la 8 octombrie curent, între Agenția Națională a Arhivelor și Academa de Muzică, Teatru şi Arte Plastice a fost încheiat un acord de colaborare în scopul facilitării și promovării schimburilor între cele două instituții în domeniile istoriei, arhivisticii și protejării patrimoniului cultural.
Serviciul comunicare și relații internaționale, (022)729793