Întrevedere ANA – Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid)

56
avizeavize

În cadrul deplasării în România, directorul Agenției Naționale a Arhivelor din Republica Moldova, Igor Cașu, a avut o întrevedere cu doamna Daniela Maria Dobre, director general al Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid) din cadrul Ministerului de Externe al României.

Pe durata discuțiilor, s-a vorbit despre perspectivele unei viitoare colaborări între cele două instituții. Igor Cașu a transmis un sincer mesaj de recunoștință doamnei Daniela Maria Dobre pentru sprijinul generos acordat instituției noastre prin oferirea a două scanere performante care au permis digitalizarea integrală a Fondului 727 „Sfatul Țării” și care, pe viitor, vor fi utilizate pentru realizarea altor activități de digitalizare a fondurile Agenției Naționale a Arhivelor pentru cercetători și publicul larg interesat de istorie.

În acest context, este important de menționat că în anul 2022, ANA a beneficiat de un grant din partea Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid), ceea ce a permis achiziționarea celor două scanere, contribuind astfel la modernizarea utilajului de digitalizare și diversificarea serviciilor oferite de instituția noastră.