Studenții Centrului de Excelență în Construcții, în vizită la Agenția Națională a Arhivelor

136
avizeavize

Studenții Centrului de Excelență în Construcții, grupa DI 21.09.1, au efectuat o vizită de studiu la Agenția Națională a Arhivelor.

Pe parcursul excursiei, tinerii studioși au avut posibilitatea să cunoască documente originale referitoare la istoria națională, precum acte de danie emise în timpul lui Ștefan cel Mare, tipărituri din secolul XVIII, spițe de neam și registre de stare civilă întocmite la începutul secolului al XIX-lea.

Totodată, studenților, care sunt specializați în domeniul designului interior, li s-au pus la dispoziție piese arhivistice din unele fonduri personale ale artiștilor plastici, iar unele aspecte ale perioadei contemporane le-au fost descrise prin intermediul imaginilor foto.

La finalul excursiei, vizitatorii au mers în Laboratorul de restaurare și copertare al Agenției Naționale a Arhivelor, unde au urmărit unele procedee aplicate de specialiști în procesul de restaurare și conservare a documentelor istorice.  

Excursia a fost organizată la inițiativa Centrului de Excelență în Construcții.