ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COMEMORĂRII VICTIMELOR HOLOCAUSTULUI – invitație la cercetare

130
avizeavize

Agenția Națională a Arhivelor invită istorici din R. Moldova, România și din alte țări, care cunosc limbile română și rusă, să se aplece asupra cercetării fenomenului, așa cum s-a întâmplat în Basarabia și Transnistria, prin consultarea a sute și mii de dosare din fondurile ANA.

Pentru o abordare echilibrată a subiectului, recomandăm consultarea atât a documentelor emise de Statul Român, cât și de URSS. În primul rând, ne referim la Fondul nr. 706 „Cabinetul de administrare a Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei”, 1941-1944 și Fondul nr. R-1026 „Comisia Extraordinară de Stat pentru constatarea şi examinarea pagubelor cauzate de armatele germană şi română în timpul celui de al Doilea Război Mondial pe teritoriul RSSM”, 1944-1947.

Ambele inventare sunt disponibile pe pagina web a Agenției Naționale a Arhivelor la următoarele adrese:

Fondul nr. R-1026 „Comisia Extraordinară de Stat pentru constatarea şi examinarea pagubelor cauzate de armatele germană şi română în timpul celui de al Doilea Război Mondial pe teritoriul RSSM”, 1944-1947

Fondul nr. 706 „Cabinetul de administrare a Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei”, 1941-1944