Cu ocazia Zilei funcționarului public, Ministerul Justiției a venit cu un mesaj de felicitare pentru toți angajații din administrația publică, dorindu-le succese, perseverență, sănătate și realizări profesionale cât mai multe.
În contextul acestei sărbători, ministrul Sergiu Litvinenco a înmânat câteva diplome din partea Guvernului Republicii Moldova. În lista celor desemnați se află și colega noastră, Nadejda Barabaș, inspector principal în cadrul Direcției monitorizare și control al arhivelor departamentale.
Cu acest prilej, Agenția Națională a Arhivelor îi transmite sincere felicitări și își exprimă recunoștința pentru activitatea remarcabilă și munca sârguincioasă depusă zi de zi, spre promovarea și dezvoltarea sistemului arhivistic.