Documente scrise și vizuale din fondurile Agenţiei Naţionale a Arhivelor
Foametea sovietică din anii 1946–1947 a răpus viața a cel puțin un milion de persoane, fiind cea mai cumplită în RSS Modovenească. Cu această concluzie sunt de acord atât istorici din Rusia (Zima, 1996), cât și din Occident (Ellman, 2000; Wheatcroft, 2012, 2018). Astfel, potrivit documentelor de arhivă, foametea din RSS Moldovenească a fost de zece ori mai devastatoare decât în Rusia și de 5 ori decât în Ucraina (Ellman, 2000). Regimul a recunoscut faptul că, în total, nu mai puțin de 400 000 de persoane au suferit acut de foame, dintre care cel puțin 123 mii au murit, înregistrându-se și nu mai puțin de 151 de cazuri de canibalism. De aceea, foametea postbelică din RSS Moldovenească reprezintă cel mai traumatizant fenomen din istoria recentă a ţării, mai cumplit decât deportările în masă după numărul de vieți omenești pierdute în timp de pace. Un număr impunător de documente de arhivă indică asupra factorului politic ca declanşator al cataclismului social şi al dezastrului umanitar care a urmat.
Vara anului 1946 a fost deosebit de secetoasă, după ce câţiva ani la rând plouase puţin şi aproape că nu căzuse zăpadă. Cu toatea acestea, statul a fixat cote obligatorii la cereale atât pentru anul 1946 cât şi pentru anul următor. În afară de cereale, agricultorii erau obligaţi să predea statului fân, floarea soarelui, cartofi, carne, lapte, brânză, lână, ouă.
Adeseori, cotele obligatorii erau colectate chiar în timpul treieratului cerealelor. După predarea unor cantităţi de cereale, veneau înştiinţări şi somaţii despre alte îndatoriri, până când au fost epuizate toate rezervele. Colectările erau dirijate de Partidului Comunist şi de instituţiile statului, republicane, judeţene şi raionale. La nivel local, agenţi pentru colectări erau preşedinţii sovietelor săteşti, activiştii, împuterniciţii etc.
Surse oficiale invocau necesitatea creării rezervelor de cereale drept condiţie a consolidării poziţiei Uniunii Sovietice pe arena internaţională (Anatol Ţaran(u) et al. (ed.), Golod v Moldove (1946-1947). Sbornik dokumentov, Ştiinţa, Chişinău, 1993, doc. nr. 302, p. 688-689).
În baza hotărârilor autorităţilor locale, populaţia avea acces la resursele alimentare administrate de stat în funcţie de „contingentul” social (ocupaţie, vârstă ş. a.) în care a fost încadrată de autorităţi. Angajaţilor statului, copiilor, studenţilor, militarilor şi altor categorii sociale li se distribuiau prin intermediul organizaţiilor şi instituţiilor de stat cartele, ce le permiteau deţinătorilor lor să procure pâine, alimente şi alte bunuri. Astfel, o parte a populaţiei oraşelor a putut să se descurce într-o oarecare măsură în noile condiţii, în timp ce locuitorii satelor, având acces redus la resursele distribuite de stat, au trebuit să se descurce pe cont propriu.
Din lipsă de hrană pentru animale, agricultorii au început să sacrifice vitele, din cauza crizei alimentare elevii nu frecventau şcoala. Unii au încercat să treacă „fraudulos” hotarul, pentru a ajunge în România. Oamenii plecau peste hotarele republicii, prioritar în Ucraina, în căutare de produse alimentare, deplasarea antrenând zilnic, potrivit unor calcule oficiale, cinci-şase mii de persoane (Anatol Ţaran(u) et al. (ed.), op. cit., doc. nr. 110, p. 245-252; nr. 116, p. 271-272; nr. 131, p. 299-301; nr. 188, p. 399; nr. 190, p. 402; doc. nr. 307, p. 697).
Mii de bolnavi de distrofie zăceau acasă sau prin spitale. Mulţi copii au rămas orfani.
Avea loc proliferarea jafurilor şi a crimelor. Se furau mai ales vite, erau sustrase alimente din depozite, cantine, centre de asistenţă, cartele pentru pâine şi pentru alte produse alimentare.
Erau consemnate cazuri de canibalism, deosebit de vulnerabili fiind copiii, care erau ademeniţi de necunoscuţi, de vecini sau chiar de rude, pentru a fi asasinaţi şi devoraţi.
Întru ajutorarea celor deosebit de slăbiţi, statul a acordat împrumuturi de cereale, a deschis cantine publice şi centre de spitalizare.
În afară de pâinea distribuită unor categorii de populaţie pe cartele şi la cantinele pentru înfometaţi, statul a acceptat, în condiţii limitate, vânzarea pâinii comerciale. Aceasta putea fi cumpărată cu precădere în magazinele din oraşe şi din centrele raionale, după ce oamenii stăteau la cozi imense.
Acţiunile instituţiilor statului nu au redresat însă situaţia suferinzilor în mod simţitor.
Promovată pe fundalul condiţiilor climaterice nefavorabile, excepţionale, supunerea de către autorităţile sovietice a populaţiei la rechiziţii, la predarea cotelor obligatorii de cereale şi alte produse agricole, numeroase taxe şi impozite a avut drept urmare foametea în masă, fiind înregistrate cel puțin 400 mii de cazuri de distrofie (inaniție), dintre care cel puțin 123 mii s-au soldat cu decese. Alte efecte colaterale ale foametei în masă au fost criminalitatea sporită, climat social dominat de frică, incertitudine, suspiciune, competiție dură pentru supraviețuire și cel puțin 151 cazuri de canibalism înregistrate oficial.
În continuare sunt prezentate documente fotografice din perioada foametei, majoritatea realizate în scop propagandistic:
Delirul blajinilor (foametea din anii 1946-19477), Moldova-film, 1989. Regia – Mircea Chistruga, scenariu – Andrei Dumbrăveanu, imagine – Pavel Bălan, coloana sonoră – Petre Chetreanu.
