Perioada interbelică a fost cea care a permis întregului poporului românesc să trăiască o viață comună a neamului, cea care a alimentat această latinitate cu seva strămoșească ce i-a permis să reziste încercărilor timpurilor ce se vor abate asupra sa.
Evident că în această inspirație comună a neamului un loc aparte l-au avut tradițiile de neam, cele care în perioadă de grea cumpănă nu o dată constituiau piatra de rezistență sau inspirau această seminție la fapte mărețe.
Un loc cu totul aparte printre acestea le ocupau datinile religioase-sufletești, lucru nu întâmplător dacă luăm în considerație faptul că poporul român s-a născut ca un popor creștin.
Ori, pentru ortodocșii români, ca și pentru întreaga creștinătate cele mai importante evenimente din ciclul vieții religioase le reprezentau, după cum și le reprezintă Nașterea (Sărbătoarea Crăciunului) și Învierea (Sărbătoarea Paștelui) lui Iisus Hristos.
Evident că aceste momente majore, atât moral-spirituale cât și laice nu puteau să nu fie evidențiate de către presa timpului.
Perioada interbelică a adus cu sine și o serie de schimbări, care necesită a fi amintite. În primul rând Marea Unire a unit teritorii românești care utilizau diferite sisteme calendaristice. Astfel Transilvania și Bucovina se conduceau după calendarul gregorian (stilul nou), iar Vechiul Regat și Basarabia după cel iulian (stil vechi). De fapt problema trecerii la stilul nou, se ridicase în Vechiul Regat încă din anul 1900, atunci când avea loc trecerea de la un secol la altul, guvernul român dorind o mai mare apropiere astfel de restul Europei.
După 1918, problema devenise însă stridentă și ca urmare la 5/18 martie 1919, Consiliul de Miniștri a adoptat Decretul-lege nr. 1.053 pentru „Adoptarea calendarului gregorian pe ziua de 1 aprilie 1919”, publicat în Monitorul Oficial la data de 6 martie. Conform decretului, ziua de 1 aprilie 1919 stil vechi devenea oficial ziua de 14 aprilie stil nou. Începând cu această dată, toate datele din România s-au scris conform calendarului gregorian, România fiind una din ultimele țări care au efectuat această reformă calendaristică. Dar dacă puterea laică a acceptat această uniformizare, Sfântul Sinod s-a opus acestei hotărâri continuând folosirea vechiului stil.
În 1923, însă în urma conferinței pan-ortodoxe din Constantinopol, unde s-a discutat despre adoptarea reformei calendarului și de biserica Răsăritului, bisericile din România, Grecia, Bulgaria, Patriarhiile din Constantinopol, Alexandria și Antiohia au acceptat noul calendar, în vreme ce Biserica Ortodoxă Rusă, Sârbă, Sf. Munte Athos și Patriarhia Ierusalimului au rămas fidele stilului vechi.
Biserica Ortodoxă Română a acceptat noua datare a zilelor începând cu anul 1924, astfel încât din acel an, Crăciunul se sărbătorea la 25 decembrie.
În general diferitele tradiții si obiceiuri legate de sărbătorirea Nașterii lui Iisus Hristos, se desfășurau în perioada de la Crăciun și până la Bobotează, accentul principal fiind pus anume pe Sărbătoarea Nașterii lui Iisus Hristos, Anul Nou fiind mai în umbra sărbătorii religioase.
Dintre toate evident că pe prim plan erau colindele, care se împărțeau în colinde religioase și colinde profane sau laice.
Fiind sărbătoarea Nașterii lui Iisus Hristos, subiectul nemijlocit prin diferite forme era redat de către publicațiile timpului.
Nemijlocit legată de simbolistica creștină și de tradițiile și obiceiurile de iarnă, foarte frecvent pe paginile ziarelor este consemnată datina legată de mersul cu „Steaua”.
Evident, dat fiind că publicitatea reprezenta și reprezintă motorul economiei, publicațiile dar și afacerile timpului nu puteau omite acest moment de sărbătoare, care era exploatat și în interes comercial, periodicele publicând pe paginile sale și diferite avize cu tentă comercială.
Agenția Națională a Arhivelor vă urează Sărbători Fericite!
