Savant de formaţie enciclopedică, exeget al literaturii naţionale şi universale, personalitate nonconformistă, Vasile Coroban este recunoscut drept cel mai important critic şi teoretician literar basarabean din perioada sovietică. Curios, înzestrat cu memorie foarte bună şi calităţi analitice redutabile, spirit polemic fără egal, exigent şi principial în privinţa valorilor, Vasile Coroban a fost o autoritate de necontestat printre intelectualii din RSSM pe parcursul a patru decenii.
În fondurile arhivistice ale Agenţiei Naţionale a Arhivelor se păstrează un material documentar deosebit de valoros sub aspect cultural–istoric, referitor la activitatea profesională a lui Vasile Coroban. În acest sens, iese în evidenţă fondul personal nr. R–2977 „Coroban Vasile Pavel, critic literar”, ce cuprinde 114 documente pe suport de hârtie din perioada anilor 1948–1961.
Vasile Coroban s-a născut la 14 februarie 1910 în s. Camenca, jud. Bălţi. A absolvit şcoala primară din satul natal şi Liceul de Băieţi „Ion Creangă” din or. Bălţi. Rămas orfan de tată la o vârstă fragedă, mama sa având de crescut câţiva copii, apăsat de o situaţie materială precară, şi-a putut desăvârşi educaţia secundară datorită unei burse acordate în baza rezultatelor excelente la învăţătură oferită de Statul Român.
A studiat matematicile la Universitatea din Cernăuţi şi dreptul la Universitatea din Iaşi. În anii celui de-al Doilea Război Mondial, locuind în Siberia, a urmat prin corespondenţă un program de studii superioare de limbi străine, dobândind la finalizarea acestora o diplomă de filolog. Din anul 1947 şi până la plecarea în eternitate, în anul 1984, activitatea profesională a lui Vasile Coroban a fost legată de Academia de Ştiinţe a Moldovei, mai întâi, în calitate de cercetător ştiinţific inferior, ulterior, de cercetător ştiinţific superior, de şef al Sectorului „Teorie Literară” al Institutului de Limbă şi Literatură al AŞM, consultant ştiinţific al Sectorului „Relaţii Literare” al aceluiaşi institut.
Vasile Coroban a activat şi în calitate de cadru didactic la Universitatea de Stat din Moldova şi la Institutul Pedagogic de Stat „Ion Creangă”. A ţinut cursuri consacrate literaturii „moldoveneşti” cum se spunea în epoca sovietică, adică românești, medievale, dar și moderne. A îndrumat în studiul textelor literare un număr mare de studenţi, doctoranzi, scriitori începători, tratând tinerii, potrivit mărturiilor discipolilor săi, cu înţelegere şi adevărată căldură părintească. De asemenea, a fost autor şi redactor de manuale şi de alte materiale didactice de literatură pentru învăţământul secundar, acestea suportând de-a lungul anilor mai multe ediţii.
Încă în primii ani de activitate ştiinţifică, s-a cristalizat nucleul programului preocupărilor sale intelectuale, pe care avea să-l urmeze în linii mari, îmbogăţindu-l şi corectându-l, de-a lungul întregii vieţi. Vasile Coroban a aderat la mişcarea intelectuală de valorificare a moştenirii culturale naţionale românești, numite oficial „moldovenești”, desfăşurată în RSSM începând cu deceniul al şaselea al secolului trecut. Eforturile de recuperare a moştenirii literare s-au materializat în editarea şi reeditarea selectivă, sub îngrijirea sa ori în colaborare cu alţi cercetători şi scriitori, din operele lui Ioan Neculce, Dimitrie Cantemir, Vasile Alecsandri, Alecu Russo. Concomitent, publica exegeze, prefeţe şi postfeţe la aceleaşi ediţii, articole, studii despre Grigore Ureche, Miron Costin, Ioan Neculce, Dimitrie Cantemir, Vasile Alecsandri, Constantin Negruzzi, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Ion Creangă, Mihai Eminescu ş. a.
Manuscrisele unor lucrări elaborate de Vasile Coroban la sfârşitul anilor 1940 – anii 1950. ANA, F. 2977
Vasile Coroban obişnuia să plaseze programatic chiar la începutul studiilor sale ideea directoare a demersului analitic ce avea să urmeze. Astfel, în studiul monografic despre Dimitrie Cantemir, nota: „Oamenii mari în istoria unei culturi şi a unui popor sunt apariții rare. E nevoie de o acumulare de valori, de un proces îndelung de lărgire a hotarelor activității spirituale a unei societăți și, nu rareori, de o răscruce istorică (…). Despre D. Cantemir s-ar putea spune că era aşteptat de veacul său. El se află la capătul unui lung şir de cărturari, care au depus la timpul lor o muncă uriaşă pentru înflorirea scrisului moldovenesc” (Vasile Coroban, Dimitrie Cantemir – scriitor umanist, Chişinău, editura Cartea Moldovenească, 1973, p. 6).
Manuscrisele ce se află în custodia Agenţiei Naţionale a Arhivelor scot în evidenţă excepţionala deschidere a criticului spre cultura română şi universală. În pofida constrângerilor ideologice şi a accesului limitat la bibliografia editată peste hotare, cercetătorul raporta textele din literatura naţională, analizate de el, la experienţe artistice din alte spaţii geografice, epoci şi culturi. În atenţia sa s-au aflat opera lui Aristofan, Ovidiu, Dante Alighieri, William Shakespeare, Miguel de Cervantes, Jean–Jacques Rousseau, Fiodor Dostoievski, Nikolas Boileau–Despréaux, Șalom Aleihem, Prosper Mérimée ş. a. Exegetul cunoştea cele mai noi curente din cercetarea specializată internaţională. El citea şi cita în limba originalului atât opere de ficţiune, cât şi lucrări ştiinţifice scrise în franceză, germană, italiană, rusă, dar şi autori români din secolele trecute şi din secolul al XX–lea.
De-a lungul carierei sale, Vasile Coroban a împletit activitatea academică cu o colaborare fructuoasă cu publicaţiile periodice. La început, a lucrat în redacţiile unor publicaţii bălţene, „Pământ sovietic” (1940–1941) şi „Luceafărul roşu” (1945–1947). În perioada cuprinsă între anii 1958 şi 1982 a fost membru al colegiului de redacţie al revistei „Limba şi literatura moldovenească”, publicaţie ştiinţifică a Institutului de Limbă şi Literatură al AŞM. În anul 1959, a devenit membru al colegiului de redacţie al revistei literare şi social-politice „Nistru”, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Sute de articole, recenzii, eseuri, ce purtau semnătura sa, au ajuns în atenţia publicului larg fiind înserate în paginile celor mai importante în epocă publicaţii periodice – „Moldova Socialistă”, „Cultura Moldovei”, „Nistru”, „Limba şi literatura moldovenească”, „Literatura şi arta” ş. a. Pe această cale, omul cărţii a întreţinut un dialog continuu, însufleţit, de înaltă ţinută intelectuală şi etică, cu producătorii şi consumatorii de literatură. Astfel înţelegea Vasile Coroban să contribuie la cultivarea gustului artistic al publicului şi la propăşirea Literelor.
Din anul 1954, a fost membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, iar din anul 1962, membru al Uniunii Jurnaliştilor din URSS. Vasile Coroban a fost implicat activ în dezbaterile lingvistice şi identitare din RSSM. Contribuţia sa în acest sens iese în relief în timpul congreselor Uninii Scriitorilor din Moldova. Criticul s-a situat în rândul intelectualilor care respingeau sociologismul vulgar în literatură, militând pentru dezvoltarea limbii şi literaturii naţionale în baza tradiţiilor culturale constituite de secole. Un viu ecou în viaţa culturală din RSSM, dar şi în rândul conducerii republicii, a trezit studiul său „Specificul naţional în literatură şi măiestria artistică”, în care scria: „Fiecare popor are ceva specific în noţiunile sale de frumos, de bine şi de rău, de dreptate şi de adevăr, de justiţie socială şi de răzbunare ş. a. m. d. Aceste noţiuni s-au format în decurs de secole şi sunt condiţionate de împrejurările istorice, în care a trăit poporul. Cele mai frumoase trăsăsturi de caracter naţionale se cristalizează în folclor, în traiul cotidian, în obieciuri şi moravuri, în literatura artistică şi arta populară” (Vasile Coroban, „Specificul naţional în literatură şi măiestria artistică”, în Studii şi articole de critică literară, Editura de Stat „Cartea Moldoveneasca”, Chişinău, 1959, p. 4).
În acelaşi timp, exegetul susţinea că literatura reprezintă un tărâm al subiectelor de interes general, universale, importante pentru fiinţa umană de oriunde, evocate şi dezbătute cu mijloace artistice, de asemenea, universale.
Nici apariţii editoriale ce vedeau lumina tiparului la Moscova sau în alte centre ştiinţifice sovietice nu erau scutite de criticile sale, dacă autorii comiteau greşeli în scrierile lor despre literatura română sau dacă nu era de acord cu afirmaţiile acestora.
Din cauza poziţiei sale, a devenit una dintre ţintele principale ale campaniilor oficiale de răfuială cu intelectualitatea. De exemplu, alături de Petru Cărare, George Meniuc şi alţi intelectuali, a fost supus unei critici aspre de la tribuna plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei desfăşurate în zilele de 22–23 septembrie 1959. Autocritica pe care şi-a făcut-o în presă, un act ritualic impus de cutuma partinică, nu a însemnat renunţarea la ideile enunţate, studiul „Specificul naţional în literatură şi măiestria artistică” fiind republicat ulterior în volum.
Vasile Coroban s-a stins din viaţă la 19 octombrie 1984, în or. Chişinău, fiind înmormântat potrivit dorinţei sale, în satul de baştină. Chipul său a fost imortalizat de pictorul Igor Vieru într-un portret datat cu anul 1974.
Evocări despre Vasile Coroban:
Pentru criticul literar Mihai Cimpoi, Vasile Coroban a fost a „un părinte intelectual” care i-a îndrumat primii pași în domeniul criticii literare, citindu-i studiile cu creionul în mână și orietându-l spre adevărata literatură, spre valorile artisitice autentice. Mai mult, „Coroban a reabilitat statutul de cărturar, istoric, critic literar, iar prin scrierea unor monografii esențiale și prin editarea operelor clasicilor, ne-a reîntors valorile împreuncă cu comentariile sale extrem de prețioase”.
La rândul său, lingvistul Vasile Bahnaru a opinat că “Vasile Coroban a fost un Socrate al Basarabiei postbelice și deși a trăit într-o lume a “arbitrarului”, nu s-a conformat dogmelor realismului socialist, rămânând în amintirea noastră in critic literar nonconformist, un adept neclintit al valorilor artistice autentice, un promotor consecvent al esteticului în literatură”.
Scriitorul Vladimir Beșleagă l-a caracterizat pe Vasile Coroban ca “un om rar întâlnit, intelectual cu verticalitate exemplară, care și-a dedicat întreaga viață readucerii în actualitate a moștenirii clasice, fiind printre puținii care a disecat adevărul de neadevăr și valoarea de nonvaloare, fiind mai presus de dogmele impuse, motiv pentru care a fost criticat și marginalizat”. Pentru Beșleagă, “Coroban a fost un mare sufletist, un om de o sensibilitate aparte nu numai în viața de zi cu zi, ci și în exprimarea ideilor și conceptelor sale critice”.
P.S. Cele trei evocări despre Vasile Coroban au fost exprimate în 2010 la o ședință a AȘM, fiind înregistrate de Eugenia Tofan.