Expoziția virtuală „FAMILIA în documentele de arhivă”
1122
avizeavize
Familia – семья, сім’я, aile, umndeni, familja, 家庭 (Jiātíng), 家族 (Kazoku), (al’usra) الأسرة, family, famille, pere, rodzina, ընտանիք, ailə, परिवार (parivaar) – în orice limbă nu am pronunța „FAMILIA” înseamnă dragoste, inimă, suflet, speranță, încredere, viață, lumină, putere, adăpost, acasă, cutezanță, viitor, memorie, tradiție, unitate, victorie, regăsire, iertare, galaxie, succes, mângâiere, înțelegere, protejare, credință, mândrie, căldură, împreună. Omul este o ființă socială care se naște într-o familie, crește, învață să iubească, creează propria familie și pleacă însoțit de ai săi, de „FAMILIE”.
Tezaurul documentar salvgardat în mare parte este alcătuit din documente deosebit de valoroase care au fost create, păstrate, apoi donate arhivelor din colecțiile particulare de „FAMILIE”.
De Ziua Internațională a „FAMILIEI” Agenția Națională a Arhivelor aduce omagiu „FAMILIEI” prin expoziția care cuprinde spițe de neam și fotografii de epocă ce au surprins diverse aspecte ale vieții de „FAMILIE”:
„FAMILIA este ața care leagă firele de busuioc”
Soții Tisiercan Eugenia și Anatolii, împreună cu feciorul Victor și fiica Elena, nepotul Igor și ginerele Oleg. Familie multietnică din localitatea Ialoveni. Anul 1989. Foto: S. Saenco. Sursa: Agenția Națională a Arhivelor, c.a. 1-29855Familia Stan din satul Mândrești, raionul Telenești. Anul 1987. Foto: Mihai Potârniche. Sursa: Agenția Națională a Arhivelor, c.a. 1-26200Mama-eroină Teodora Chetrușcă din localitatea Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, împreună cu nepoții săi. Anul 1988. Sursa: Agenția Națională a Arhivelor, c.a. 1-23635Fotografie de grup în fața bisericii după ceremonialul cununiei. Sursa: Agenția Națională a Arhivelor, c.a. 150A. V. Perju, împreună cu copii și nepoții săi, participanți la Adunarea mamelor cu mulți copii din raionul Râșcani. Anul 1988. Foto: Rotari. Sursa: Agenția Națională a Arhivelor, c.a. 1-25056E. Gh. Juric din localitatea Hâjdieni, raionul Glodeni împreună cu copii și nepoții săi. Anul 1981. Foto: Mihai Potârniche. Sursa: Agenția Națională a Arhivelor, c.a. 2296Caminschii M. F. împreună cu copii săi. Raionul Florești. Anul 1954. Foto: Șapiro. Sursa: Agenția Națională a Arhivelor, c.a. 175Secvență de la o nuntă în localitatea Podoima, raionul Camenca. Anul 1980. Foto: Mihai Potârniche. Sursa: Agenția Națională a Arhivelor, c.a. 4736Elena Al. Nazimca, de viță nobilă, împreună cu feciorul său Vladimir, or. Chișinău, anul 1917. Foto: P. Condrațchi. Sursa: Agenția Națională a Arhivelor, F. 2983, inv. 1, dos. 85, f. 16
Maria și Alexandra Rîșcanu – Derojinschi, or. Chișinău, până la 1917. Foto: A. Sumovschi, Sursa: Agenția Națională a Arhivelor, c.a. 3537Familia Roșioru din localitatea Bardar, raionul Ialoveni, într-un leagăn confecționat de ei. Anul 1947. Foto: Maiorov. Sursa: Agenția Națională a Arhivelor, c.a. 1818
Ana Petru Fezi (născută Râșleacov) împreună cu copiii săi Eugeniu Vladimir Fratița, Lidia și Elena Fezi, satul Cobîleni, jud. Orhei, până la 1917. Foto: A. Sumovschi. Sursa: Agenția Națională a Arhivelor, F. 2983, inv. 1, dos. 78, f. 2Ecaterina Alexandru Râșcanu – Derojinschi (în centru) împreună cu copiii, or. Chișinău, anul 1983. Foto: A. Sumovschi. Sursa: Agenția Națională a Arhivelor, F. 2983, inv. 1, dos. 83, f. 3
Spița de neam a lui Kazimir Kazimirski, stabilit în Țara Moldovei în anul 1662, întocmită în 1807. Sursa: Agenția Națională a Arhivelor, F. 220, inv. 2, dos. 1279Spița de neam a vornicului Harcea întocmită în anul 1819. Sursa: Agenția Națională a Arhivelor, F. 220, inv. 2, dos. 1400
Cronica familiei Bolohan, Moldova-film, 1987. Scenariu și regie – Anatol Codru, imaginea – Iu. Florea, sonorizarea – Iu. Colibaba, redactor – Iu. Balan, director – T. Galbur. Un documentar despre familia Mariei și a lui Ștefan Bolohan (sau Bologan) din satul Doltu, raionul Fălești. E și o cronică socială a vremii, practic fără nici o iotă de ideologie. Un film despre tradițiile din acele vremuri, despre obiceiul de a vizita rudele în zilele de odihnă, cu discuții frumoase în curtea casei, la o masă cu copii și nepoții. La un moment dat se mulțumește partidului, dar nu se spune exact despre care anume e vorba, pentru că se subînțlegea, era doar unul. P.S: Un film din lotul recent transmis de Moldova-film Agenției Naționale a Arhivelor, urmare a reluării colaborării dintre cele două instituții după o pauză de un sfert de veac. Mulțumim, Alisa Grecu și echipa! Sursa: Agenția Națională a Arhivelor, Cinemateca.