avizeavize
Agenția Națională a Arhivelor invită cercetători locali și internaționali să studieze aprofundat în așa încât să avem o imagine echilibrată asupra dezvoltării domeniului agricol, cu bune și cu rele, din perioada interbelică în Basarabia sub administrație românească.
În acest sens, recomandăm accesarea online a următoarelor inventare pe baza cărora se pot găsi informațiile care vă interesează cu precădere: Ministerul Agriculturii și Domeniilor din România (F. 2032); Directoratul Agriculturii din Basarabia (F. 1417) care conține, printre altele, listele proprietarilor de pământ din unele sate, precum Antonești, jud. Cetatea Albă, azi r-nul Ștefan Vodă (care a suferit enorm din urma foametei sovietice în 1946-7); măsuri legale împotriva falsificării vinului; date statistice privind terenurile însămânțate, pe culturi cerealiere, legume, fructe etc.; șeptel; dezvoltarea viticulturii și vinificației; impactul negativ al condițiilor meteo și compensarea de către Statul Român a pierderilor suferite de țărani; listă studenți basarabeni la Academia agricolă din Cluj și alte orașe românești; Casa de credit a Agricultorilor din Basarabia (F. 1409); Casa de credit a agricultorilor din județul Soroca (F. 1818); Casa Noastră (F. 110), despre împroprietărirea țăranilor cu pământ, inclusiv a minorităților etnice cum ar fi găgăuzi și bulgari; Camera Agricolă a județului Cahul (F. 1790); Idem Lăpușna (F. 1793), Idem Soroca (1813); Consilieratul agricol al județului Bălți (F. 1760); Idem Soroca (F. 1770); Idem Cahul (F. 1789), despre credite luate de țărani în perioada secetei anului 1924-5, arendarea pășunilor pentru creșterea vitelor, procurare echipament agricol și îngrășăminte, combatarea insectelor dăunătoare și a altor dăunătoare; plantarea pădurilor; Districtele și sectoarele agricole ale județului Tighina (F. 1900); Idem Lăpușna (F. 1901); Idem Hotin (F. 2050); Sindicatul agricol al județului Soroca (F. 1430); Idem Cahul (1487) despre reforma agrară din Basarabia și urmările acesteia; școli agricole: Grinăuți, Soroca (F. 1990); Cricova, Lăpușna (F. 1995); Cucuruzeni, Orhei (F. 1996); Cupcui, Cahul (F. 1997); Purcari, Cetatea Albă (F. 2035).









