avizeavize
În data de 20 septembrie 2023, la Budapesta, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Arhivele Istorice ale Securității de Stat Ungare (ABTL), pe de-o parte, și Agenția Națională a Arhivelor (ANA) din Republica Moldova, pe de alta.
Documentul prevede colaborarea celor două instituții pe domeniul arhivistic, în special schimbul de experiență în domeniul colectării, conservării, protecției, prelucrării, inclusiv în format digital, a documentelor organelor de securitate ale statului din cele două țări, precum și eliberarea de copii ale documentelor primite de la fiecare dintre părțile contractante în scopul cercetării științifice.
În cadrul discuțiilor care au urmat semnării Memorandumului, conducătorii celor două instituții, Gergő Bendegúz Cseh, director ABTL și-a exprimat interesul cu privire la obținerea datelor de arhivă despre prizonierii maghiari din ex-RSS Moldovenească din anii imediat postbelici, iar Igor Cașu, director ANA, și-a manifestat interesul față de documente legate de ședințe ale polițiilor politice din blocul comunist care au avut loc la Budapesta în anii 1970-1989, în special cele care s-au păstrat în limba rusă. Unele dintre acestea au fost transmise cu această ocazie părții moldovenești, conținutul acestora urmând a fi pus la dispoziție cercetătorilor interesați, în Sala de studiu a ANA.
La eveniment a participat și Excelența Sa, ambasadorul Republicii Moldova în Ungaria, domnul Oleg Țulea.









