Colecţia documentelor persoanelor supuse represiunilor politice în perioada regimului sovietic totalitar.
Fond R-3401, Inventarul nr. 3, vol. I și II al dosarelor cu termen permanent de păstrare pentru anii 1927-1992 (dosare penale de arhivă а persoanelor condamnate pe criterii politice)
Prefață
În conformitate cu prevederile Legii nr. 880-XII din 22.01.1992 privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova, Regulamentul Fondului Arhivistic de Stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 352 din 27.05.1992, în temeiul Acordului de colaborare între Agenția Națională a Arhivelor și Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, semnat la 05.05.2023, Serviciul a selectat și transmis spre păstrare Agenției, în baza procesului – verbal nr. 1/3-18 de predare – primire a documentelor la păstrare permanentă de stat din 24.05.2023, 2037 dosare.
Ca și în anii precedenți, documentele au fost primite în stare nedescrise. Pentru documentele primite în anul 2023 a fost deschis inventarul nr. 3 cu structura modificată, după cum urmează:
- În prima rubrică „Nr. dosarului” este indicată cota arhivistică atribuită de Agenția Națională a Arhivelor;
- În a doua rubrică „Indicii dosarelor” – cota arhivistică atribuită de arhiva Serviciului de Informații și Securitate;
- În a treia rubrică – numele, prenumele, patronimicul persoanei condamnate, conform documentului, ortografiat în limba rusă;
- În a patra rubrică – numele, prenumele și patronimicul persoanei condamnate, ortografiat în limba română (cu excepții la litera „k”, la persoanele de altă naționalitate decât cea moldovenească sau română);
- În a cincea rubrică – anul și locul nașterii persoanei condamnate;
- În a șasea rubrică – naționalitatea persoanei condamnate;
- În a șaptea rubrică – ocupația (specialitatea sau profesia) persoanei condamnate;
- În a opta rubrică – locul de muncă și funcția persoanei condamnate;
- În a noua rubrică – data și locul arestării persoanei condamnate;
- În a zecea rubrică – data sentinței și reabilitării”;
- În a unsprezecea rubrică – numărul de file ale dosarului;
- În a douăsprezecea rubrică – prin „da” sau „nu” este menționată prezența fotografiilor în dosar, de asemeni, această rubrică este dedicată și observațiilor.
După prelucrarea tehnico-științifică a dosarelor în inventarul nr. 3 au fost incluse 2163 (două mii una sută șaizeci și trei) unități de păstrare, de la nr. 1 până la nr. 2160, pentru anii 1927-1992, împărțite în două volume.