Proiect de digitalizare inițiat de Agenția Națională a Arhivelor

376
avizeavize

În cursul lunii iulie 2023, o delegație a Agenției Naționale a Arhivelor va efectua o vizită de lucru la Arhivele Militare Naționale Române de la Pitești în cadrul căreia vor fi digitalizate listele (în format cartotecă) basarabenilor care au fost recrutați în Armata Română în anii 1940-1944, estimativ 30 mii persoane.

Proiectul va fi realizat din bugetul Agenției Naționale a Arhivelor și devine posibil grație sprijinului Arhivelor Militare Naționale Române de la Pitești, precum și susținerii din partea conducerii Arhivelor Naționale ale României, fapt pentru care le mulțumim ambelor instituții și pe această cale.