Vizita senatorului României, Robert Cazanciuc, la Agenția Națională a Arhivelor

509
avizeavize
Ieri, 23 martie 2023, domnul Igor Cașu, director al Agenției Naționale a Arhivelor (ANA), precum și domnul Tudor Ciobanu, șeful Direcției generale arhiva națională din cadrul Agenției Naționale a Arhivelor, au avut o întrevedere cu domnul Robert Cazanciuc, senator al României, fost ministru al Justiției în perioada anilor 2013-2015 și ex-Președinte al Senatului României, aprilie-decembrie 2020.
 
În cadrul întrevederii s-a discutat despre starea arhivelor din Republica Moldova și, în special, despre informațiile din fondurile Agenției Naționale a Arhivelor cu privire la modul în care opinia publică din Basarabia, diferite partide police și comunități etnoculturale au perceput adoptarea Constituției României acum 100 de ani, la 28 martie 1923.
 

Serviciul Comunicare și Relații Internaționale, ANA.